Sarcina este fara indoiala cea mai frumoasa perioada din viata unei femei. Aduce o stare de spirit aparte si, in plus, la nivelul organismului apar o multime de schimbari pozitive. Imi amintesc cu drag de toate cele cinci sarcini care mi-au adus in viata minunile vietii mele, trei baietei si doua fetite. Iar acum o traiesc pe cea de-a sasea.
Sarcina este un tumult de emotii, de multe ori contrastante, dar in acelasi timp minunate. Te poti confrunta si cu cateva zile si saptamani in care nu te simti chiar in al noualea cer, dar faptul ca o fiinta mica creste in interiorul tau iti da cumva aripi si te indeamna sa depasesti cu ochii inchisi toate neplacerile precum greturile matinale sau cresterea in greutate. Incepand din al doilea trimestru de sarcina de cele mai multe ori lucrurile decurg mai usor si viitoarele mamici isi fac planuri pentru a-si intampina bebelusul.
Chiar daca ai zile in care iti doresti sa iti recapeti corpul de dinainte de sarcina, cand iti vei cunoaste mica minune vei simti ca a meritat tot efortul. Iata in continuare si cateva schimbari care te vor surprinde placut in decursul celor noua luni de sarcina:
– Parul devine mai des si mai sanatos. In cel de-al doilea trimestru de sarcina vei observa o schimbare majora si vizibila cu privire la podoaba ta capilara. Nu iti creste mai mult par, ci pur si simplu, datorita hormonilor din sarcina, pierzi mai putin.
– Unghiile iti vor creste mai repede. O schimbare mica, dar placuta care se datoreaza hormonilor prezenti in organismul gravidelor. Unghiile pot deveni mai moi si mai casante (uneori se formeaza mici santuri la baza patului unghiei), dar dupa nastere vor reveni la normal
– Un aspect stralucitor al tenului. Cunoasteti cu siguranta deja faptul ca tenul gravidelor pare cu adevarat radiant, iar pielea fetei pare sa straluceasca. Tot hormonii sunt implicati si in aceasta schimbare, dar o crestere in volumul sanguin din corp determina circulatia unei cantitati suplimentare de sange la nivelul pielii
– Sani mai mari. Nu mai este niciun secret faptul ca sanii ti se vor mari, pregatindu-se pentru alaptare. Cresterea lor se incadreaza intre 1-2 marimi, asa ca vei fi nevoita sa iti schimbi lenjeria intima. Sunt de preferat sutienele si bustierele care ofera un bun suport bustului
– Oamenii se vor bucura sa te vada. Da, chiar asa este, caci vederea unei femei gravide declanseaza sentimente de bunatate si bucurie in oameni. Vei observa ca multi iti vor oferi neconditionat ajutorul sau se vor gandi la binele tau, la confortul sau la starea ta de siguranta, fiind alaturi de tine in mod dezinteresat
– Un partener fericit. Chiar daca iti pare greu de crezut, mai ales daca te afli in partea de final a sarcinii, sotul sau partenerul tau va aprecia aspectul corpului tau. Barbatii au tendinta de a observa senzualitatea care este emanata de nurii tai si de noile rontujimi. In plus, vazandu-te pe tine isi aminteste constant de virilitatea sa
Corpul unei femei face un lucru incredibil in aceste luni de sarcina si cred ca nu sunt singura care simte ca este o adevarata minune sa stii ca poti crea viata. Vergeturile, vizitele dese la toaleta, contractiile Braxton-Hicks, toate palesc in fata acestei minuni. Voi, dragi mamici sau viitoare mamici, ce schimbari ati observat in sarcina si care v-au facut placere?
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.