Copiii invata ceea ce traiesc? Cat adevar exista in spatele acestor cuvinte? Din punctul meu de vedere, intreaga viata de parinte poate fi rezumata la principiile de viata pe care le veti citi mai jos. Poate le-ati mai auzit, dar sunt atat de frumoase si duioase incat merita repetate. Pentru voi si pentru copiii vostri, in fiecare zi.
Daca copiii traiesc in critica, invata sa condamne.
Daca copiii traiesc in ostilitate, invata sa se lupte.
Daca copiii traiesc cu teama, invata sa le fie frica.
Daca copiii traiesc in mila, invata sa le para rau pentru ei insisi.
Daca copiii traiesc in ridicol, invata sa fie timizi.
Daca copiii traiesc in gelozie, invata sa simta invidia.
Daca copiii traiesc in rusine, invata sa se simta vinovati.
Daca copiii traiesc in incurajari, invata increderea in ei.
Daca copiii traiesc in toleranta, invata rabdarea.
Daca copiii traiesc in laude, invata aprecierea.
Daca copiii traiesc in acceptare, invata sa iubeasca.
Daca copiii traiesc in aprobare, invata sa se placa pe ei insisi.
Daca copiii traiesc in recunoastere, invata ca este bine sa ai un scop.
Daca copiii traiesc impartind, invata generozitatea.
Daca copiii traiesc in cinste, invata principiile adevarului.
Daca copiii traiesc in corectitudine, invata dreptatea.
Daca copiii traiesc in bunatate si pretuire, invata respectul.
Daca copiii traiesc in siguranta, invata sa aiba incredere in ei insisi si in cei din jurul lor.
Daca copiii traiesc in prietenie, ei invata ca lumea este un loc frumos in care sa traiesti.
Acest poem (da, este un poem) nu-mi apartine, este scris original in limba engleza de catre o doamna, scriitoare si conferentiar in domeniul educatiei copiilor in familie, care din pacate nu se mai afla printre noi. Dar, imi place atat de mult, incat am simtit nevoia sa il impartasesc si cu voi. In plus, consider ca ma reprezinta intru totul, ca mama. Aceste principii la inceput tulburatoare si apoi revelatoare, par atat de simple si logice si cu toate acestea multi parinti le ignora, uitand din pacate ca primii ani din viata sunt atat de importanti pentru un copil. Acesti ani pun bazele dezvoltarii ca adult, dar si a modului in care copilul va privi si va interactiona cu lumea inconjuratoare.
Eu imi doresc ca ai mei copii, cei 5 voiosi, sa fie multumiti si fericiti si incerc sa fac tot posibilul pentru a ma asigura ca mediul in care cresc este cel potrivit. Sunt sigura ca si voi puteti. Si este mult mai simplu decat credeti. Cu pasi mici puteti face schimbari atat de mari…in bine. Pentru a le arata copiilor cat de mult ii iubiti oferiti-le lucruri bune si frumoase si fiti la randul vostru buni si frumosi. Voi sunteti exemplul lor si modelul pe care il vor urma in viata. Caci copiii invata ceea ce traiesc!
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.