De multe ori nu realizam ca ne repetam in mod deranjant si ca, desi suntem manati de bune intentii, acestea ajung sa paleasca pentru ca ajungem sa transmitem un mesaj de lipsa de interes. Iar cand acest lucru se intampla chiar cu copiii nostri, lucrurile sunt cu atat mai deranjante. Iata o lista de intrebari pe care am ajuns sa le pun in practica cu voiosii mei si care sper sa va fie de folos.
In calitate de parinti nu realizam faptul ca o intrebare relativ banala, precum ce ai facut azi, nu va ajunge niciodata sa determine un raspuns elaborat si detaliat. Pentru ca, la randul sau, este complet neinspirata si plictisitoare.
1. Ce ai mancat la pranz? – o intrebare valabila atat pentru micutii care merg la gradinita, unde au parte zilnic de un meniu diferit, cat si pentru scolarii care primesc bani de la voi pentru a-si cumpara ce vor de la scoala. Ati fi surprinsi cate povestiri pot sa reiasa din acele cateva minute pe care copiii le petrec mancand alaturi de altii.
2. Ce jocuri v-ati jucat in pauze si cu cine? – aici copilul va avea oportunitatea sa povesteasca pe indelete activitatile pe care le-a desfasurat in mod organizat sau pur si simplu spontan alaturi de colegii si de prietenii sai. Pauzele reprezinta, la orice varsta, un mare motiv de veselie. Povestindu-va despre ce face in timpul lor veti afla si ce pasiuni sau prieteni are. De asemenea, cand vine vorba de prieteni iti va impartasi care a fost implicat si care nu in jocurile zilei, respectiv care a fost rautacios sau nu a vrut sa se joace cu el/ea.
3. S-a intamplat astazi ceva dragut sau amuzant? – prin aceasta intrebare ii oferi ocazia copilului tau sa ofere detalii despre programul sau din acea zi. Iti va povesti intamplari nastrusnice si te va implica in acest fel in ceea ce a trait. Sunt sanse sa afli ce gesturi frumoase a facut pentru ceilalti sau i-au fost facute. Vei afla de asemenea ce l-a deteminat sa zambeasca sau ce l-a intristat.
4. Ce ai invatat azi interesant? – il vei provoca in primul rand sa isi aminteasca toate lucrurile pe care le-a invatat in ziua respectiva si apoi sa il aleaga pe cel mai interesant. Suna usor, dar in realitate, cand ai materii complet diferite, iti este mult mai greu sa te decizi pentru a oferi raspunsul corect si adevarat. Iar copiii doresc mai mereu sa spuna adevarul, daca le oferim posibilitatea. Ai putea inlocui in intrebare interesant cu nou, i se poate parea mai usor.
5. Daca ar trebui sa dai o nota zilei de azi, care ar fi? – o alta intrebare capcana, care iti va determina copilul sa rememoreze toate amintirile zilei respective. Si apoi sa le compare. Se poate dovedi mai usor de raspuns pentru copiii de varste mai mari, care cunosc conceptul abstract pe care il implica o nota.
6. Ce ti s-a parut cel mai greu la ziua de azi? – nu sunt toate lucrurile roz si frumoase, in mod evident, asa ca prin aceasta intrebare vei afla ce anume l-a deranjat la educatoare, invatatoare sau la profesori, la colegi si la prieteni, dar si la disciplinele zilei respective. Iti va oferi astfel ocazia sa il ajuti acolo unde nu se descurca bine si sa il sustii cu vorbe bune si incurajari.
Voi ce intrebari le adresati copiilor dupa gradinita sau scoala? Cat de multumiti sunteti de raspunsurile pe care le primiti? Incercati si aceste variante despre care am povestit, sigur vor oferi rezultate frumoase.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.