Violenta este prezenta peste tot, indiferent de forma pe care o ia, verbala sau fizica. In filme, in stiri, pe strada, in trafic. Ce se intampla, insa, cand desenele animate la care se uita cei mici contin acte de violenta? Ce efect pot avea aceste animatii asupra psihicului copilului vostru?
Daca stati si va ganditi, pana si banalele povesti pe care le spunem copiilor nostri contin violenta. Un prim exemplu care mi-a venit acum in minte este “Capra cu trei iezi”. Ganditi-va la bietii iezi decapitati, la peretii manjiti cu sange si la lupul care se zvarcoleste in foc. Iar ca acestea sunt multe exemple in basmele romanesti. Noroc ca am crescut sanatosi la minte!
Potrivit unui studiu, copiii care urmaresc programe ce contin violenta la TV (se pare ca un program TV contine in medie cam 20 de acte de violenta pe ora) pot deveni mai putin sensibili la durerea celor din jur, pot fi mai tematori in relatie cu ceilalti si pot sa se poarte agresiv cu ceilalti copii, spun cei de la cmu.edu.
Un alt studiu facut de cercetatorii de la Universitatea Pennsylvania arata ca cei mici au un comportament diferit dupa ce privesc programe cu un continut violent la TV. La cercetare au luat parte 100 de prescolari. O parte s-au uitat la desene animate ce prezentau acte agresive, iar altii nu au privit astfel de programe. Primii aveau tendinta de a-si lovi colegii, de a fi neascultatori, isi lasau temele nefacute, fata de ceilalti care erau cuminti.
In plus, copiii care cresc cu astfel de desene animate, cand vor fi adolescenti vor fi mai agresivi cu cei din jur. Se ajunge intr-acolo incat unii devin delicventi, potrivit dr Leonard Eron de la Universitatea din Illinois, citat de cmu.edu.
Invatatorii au observat ca micutii au inceput sa le placa mai mult anumite personaje din desene animate (genul de supereroi, de exemplu), le desenau si teseau povesti in jurul lor.
Cele mai violente desene animate sunt cele numite “anime-uri”. Dragon Ball Z, Digimon si chiar Pokemon, potrivit celor de la 123helpme.com. Unii spun ca, dimpotriva, desenele animate nu sunt prea violente si le permit copiilor sa se transpuna intr-o lume in care capata “superputeri” si in care pot face orice – ceea ce nu se intampla in realitate.
Ce pot face parintii pentru a-si proteja micutii? Pot limita numarul de ore de privit la TV si mai ales trebuie sa selecteze ce programe urmaresc puii lor. Ar trebui sa urmariti inainte macar doua episoade pentru a va face o idee despre continutul lor. Apoi, trebuie sa le explicati celor mici ca ceea ce vad nu pot reproduce in realitate. Daca vedeti schimbari in comportamentul lor, vorbiti cu ei, vedeti care este sursa si corectati-i pentru a nu avea surprize mai tarziu.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.