O perioada in care sa ne oprim putin din goana nebuna

Incerc mereu sa privesc partea plina a paharului si sa gasesc un bine in tot raul, asa ca sunt de parere ca momentele grele prin care trecem cu totii acum reprezinta un prilej care ni se ofera pentru cumpatare si pentru a ne opri din goana nebuna.

In familie, intre prieteni, intre vecini, intre oamenii de pe strada, chiar necunoscuti, toti discuta despre epidemia de Coronavirus. Nu-mi vine sa cred ca in atat de putin timp au ajuns sa se schimbe vietile noastre, ale tuturor, la 180 de grade. Daca in urma cu doua saptamani ne putem plimba si manca nestingheriti oriunde doream, acum este spre binele nostru sa stam acasa, cat mai izolati. Pare ca traim un cosmar sau un film stiintifico-fantastic. Dar in fiecare dimineata, cand citim cu totii cate cazuri de bolnavi au mai aparut peste noapte, ne trezim la trista realitate. Care nu va disparea curand daca nu devenim constienti si responsabili.

Cred ca Universul ne-a oferit prin incercarea aceasta grea, in care apropierea de cei dragi devine nu doar dificila ci si periculoasa, posibilitatea de a ne opri putin. De a petrece timp alaturi de familie, de a asculta cu atentie ce ne spun copiii, nu pe fuga cum obisnuim mereu, prinsi intre diverse treburi. Muncim cu totii atat de mult incat pare ca am uitat sa traim. Am uitat ca lucrurile cu adevarat importante nu ni le ofera nimeni altcineva decat familia, sotul, copiii, parintii, fratii sau surorile.

Privesc cu tristete la tari vecine unde se pierd vieti. Acei oameni sunt poate soti, bunici, tati, frati si nu mai apuca sa isi ia ramas bun de la cei dragi. Pentru ca sunt izolati pe un pat de spital si, de multe ori, nici nu au vreo sansa reala de a trai. Pentru ca epidemia aceasta ne copleseste. Ne-a luat pe toti prin surprindere si nu pare sa se lase doborata usor.

Dintr-odata statul acasa devine nu doar o necesitate pentru societate, ci pentru sufletele noastre. Apucam sa citim cartile pe care ni le doream de mult si pentru care nu gaseam niciodata timp. Sau sa facem curat in sertare si dulapuri. Sa ne jucam cu copiii cu adevarat, fara sa fim presati de timp. Sa vizionam un film si sa simtim ce inseamna relaxarea cu adevarat. In mod normal ne trezim de dimineata cu totii, plecam la munca si venim seara. Obositi, poate nervosi, fara chef. Acum avem ocazia sa dam un restart la vietile noastre. Sa ne gandim la lucrurile care sunt importante pentru noi in vreme de criza, cand stim cu totii ca nu este exclus sa fim si noi sau cei dragi afectati. Sa ne regasim acea pace interioara dupa care tanjeam de mult. Sa ii tinem strans in brate pe copii, dar si pe bunici. Cat inca mai putem.

Citesc articole in care explica cum poluarea a scazut ca urmare a faptului ca oamenii au inteles ca este spre binele lor sa stea acasa. Cum aerul din Bucuresti pare aer de munte. Citesc cum pe canalele din Venetia au reaparut pestii din cauza ca apa nu mai este atat de poluata. Cred ca si natura avea nevoie sa ii dam sansa sa respire. Caci pana la urma ea ne tine in viata pe acest Pamant. Am uitat in graba noastra cat de importanta este, cat de mult ar trebui pretuita. Chiar daca supravietuim cu ajutorul banilor, a alimentelor si a hainelor pe care le cumparam cu ei, daca nu am avea apa de baut si soare care sa ne incalzeasca nu am putea trai.

Eu cred insa ca omenirea este puternica, ca noi suntem puternici. Vom trece cu totii, impreuna, prin aceasta incercare si o vom depasi. Dupa ea vom aprecia cu siguranta mai mult lucrurile de care am uitat. Nu ne vom mai grabi atat de tare spre o destinatie care nici macar nu ne este clara. Vom iubi, vom zambi, ne vom bucura de viata mai mult. Pentru ca am luptat sa traim.